Furtunile care s-au abătut asupra întregii țări, cu ploi masive și vânt în rafale, au intensificat amplu producția de electricitate a parcurilor eoliene și a hidrocentralelor și au făcut ca România să fie exportator net de energie în dimineața zilei de luni, cu un sold de export de aproape 1.400 MW puțin înainte de ora 8.
Parlamentul din Ghana a rămas pe întuneric, chiar în timpul discursului despre starea națiunii susținut de președintele țării, Nana Akufo-Addo, în fața aleșilor, din cauza acumulării de restanțe la plata facturilor la curent electric în valoare totală de aproape 2 milioane de dolari.
Gospodăriilor din Marea Britanie li s-ar putea întrerupe alimentarea cu curent electric timp de 3 ore pe zi la iarnă în unele zile, din cauza penuriei de resurse din întreaga Europă, pe fondul scăderii dramatice a livrărilor de gaze naturale de către gigantul rus de stat Gazprom, potrivit operatorului de transport și sistem din Regatul Unit, National Grid.
Echipamentele din cadrul stației au o durată de exploatare între 25 și 45 de ani, fiind uzate atât fizic, cât și moral, ceea ce face ca, în echiparea prezentă, să fie imposibilă integrarea în sistemul de telecontrol, iar siguranța în exploatare este condiționată de lucrări de mentenanță cu o frecvență foarte mare
O parte din consumatorii de energie electrică din nord-estul Bucureștiului au rămas marți fără curent timp de circa jumătate de oră, în urma unei noi avarii survenite la stația de transformare Fundeni a operatorului de transport și sistem Transelectrica, a patra din ultimii 5 ani.
Durata medie agregată la nivel național a întreruperilor de alimentare în rețelele de distribuție, planificate și neplanificate, a fost de 407 minute anul trecut, în scădere cu peste 14% față de 2017, potrivit datelor raportate de operatorii de distribuție Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Rezolvarea problemelor de alimentare cu energie electrică ale regiunii metropolitane a Capitalei, care include și județul Ilfov și care formează cea mai concentrată zonă de consum de electricitate a țării, prognozat să crească progresiv și în anii următori, ar putea dura și 10 ani, din cauza dificultății obținerii terenurilor necesare derulării lucrărilor de întărire a rețelei electrice de transport.
Delgaz Grid, subsidiara locală de distribuție de energie electrică și gaze naturale a gigantului german E.ON, pregătește investiții masive pe mai mulți ani în instalațiile de medie și joasă tensiune ale rețelei de distribuție a energiei din zona Moldovei pe care o operează în calitate de concesionar, doar costurile proiectării lucrărilor avute în vedere fiind estimate la peste 200 milioane lei.
Peste 15.000 de familii din 30 de localități din județe ale Moldovei sunt fără curent electric, sâmbătă dimineață, din cauza avariilor provocate de vântul puternic în rețeaua de distribuție a energiei electrice. În multe situații, există cabluri rupte, echipele E.ON intervenind pentru remedierea defecțiunilor.
Electrica SA transmite că, în aria de operare a distribuitorului de energie Electrica Muntenia, la ora 12:00 erau 18 localități nealimentate cu energie electrică, în județele Brăila, Dâmbovița, Galați și Vrancea.
Un număr de 52 de localități din rețeaua operatorului CEZ Distribuție întâmpinau probleme în alimentarea cu energie electrică luni dimineață la ora 8, în județele Argeș, Dolj, Mehedinți, Olt, Vâlcea și Teleorman, în timp ce în Gorj erau înregistrate doar deranjamente individuale.